„A face un film poliţist, care să semene cu cele americane văzute de mine în 1936-1942, părea un vis irealizabil în perioada comunistă. Totuşi, un scenariu scris de Petre Sălcudeanu şi Titus Popovici în 1971, mi-a dat posibilitatea să-mi amintesc de doi actori americani – James Cagny şi Humphrey Bogart – şi de filmele cu gangsteri ce-mi influenţaseră copilăria, atrăgându-mă către film, devenit mai apoi propria mea viaţa.

Pasiunea pentru filmele poliţiste poate că ţine şi de faptul că am în familie un bunic şef de poliţie (tatăl mamei) şi un unchi comisar în Bucureştiul anilor 1935-1951. Aşa s-au născut comisarul Miclovan, Lăscărică şi Semaca.

Trecând cu greu de cenzura de partid, filmul a avut un imens succes de public şi de presă. A realizat un record de spectatori în întreaga lume, chiar şi dincolo de „cortina de fier”. Pot spune că a fost cel mai vândut şi mai de succes film exportat în deceniul opt.

Acţiune a filmului se petrece în 45-46, când România era încă sub ocupaţia trupelor sovietice şi se îndrepta spre dictatura comunistă. Am trăit acele vremuri şi mi-a fost uşor să le reconstitui, cu toată fidelitatea.

Dedic acest film unchiului meu, Gheorghe Cambrea, care în anii 50 a trecut prin cele mai dure închisori comuniste (Gherla, Făgăraş). Fusese condamnat la 25 de ani de temniţă pentru că arestase la o manifestaţie de 1 mai pe comunistul Constantin David. Acesta din urmă era informatorul poliţiei şi arestarea o solicitase chiar el. Putea fi spus acest lucru la proces, în faţa judecătorilor comunişti?”