Distinto nu este o trupă care s-a format de
dragul visului vreunuia din solişti de a se afla īn lumina
reflectoarelor. Căci, atunci cānd a apărut prima dată ideea de a
forma o trupă, cei patru solişti se aflau pe scena Filarmonicii sau
a Teatrului de Operetă. Tavi, Marius şi Mihăiţă au fost colegi la
Conservator, iar īntr-o primă fază ideea de a forma o trupă era
ceva care nici măcar nu le-a trecut prin minte. Numai că īn seri de
discuţii despre muzica clasică sau de alt gen şi despre evoluţia
pieţei muzicale internaţionale, au realizat că īn Romānia nu există
nicio trupă de pop-opera (gen muzical care era īn mare vogă īn
străinătate). Ce presupunea acest tip de muzică?
Interpretarea unor cāntece cunoscute īn maniera operei sau a
operetei, reversul fiind, de asemenea valabil, adică īmprumutarea
unor cāntece, arii, fragmente sau motive din operă şi muzica
clasică pentru a le interpreta īn stil pop. Cu alte cuvinte, este
un gen de muzică ce īncearcă să atragă o mai mare parte a
publicului īnspre muzica clasică, prezentānd-o īntr-o manieră
accesibilă. Unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestui gen
pentru publicul romān este italianul Andrea Bocelli. Printre alţi
interpreţi de pop-opera se numără Josh Groban (SUA), Mario
Frangoulis (Grecia), Alessandro Saffina (Italia), formaţia Il Divo
(Marea Britanie).